miercuri, 11 decembrie 2013
Monitoare second hand touchscreen
Într-o lume pestriță, trebuie să fii cât mai colorat ca să ai succes. Chiar dacă ne referim la gadget-urile de care dispunem, sau la hainele pe care le punem pe noi, ori la cluburile pe care le frecventăm. Lucrurile nu se schimbă nici când vine vorba de instrumentele din sfera IT pe care le folosim aproape în fiecare zi. Dacă moda impune folosirea de monitoare touchscreen, cine i se poate opune?
Iar dacă, prin absurd, s-ar întâmpla ca trend-ul să-și îndrepte atenția către monitoare second hand, atunci probabil că toată lumea ar apela la această soluție pentru a-și dota desktop-ul. Situația ar fi oarecum stranie, întrucât produsele la mâna a doua se adresează mai degrabă persoanelor cu venituri mici sau medii, dar nu se știe niciodată încotro ne va duce isteria tehnologică, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu